De ce îmi aduc aminte tot mai des de copilărie? Mai ales vara. Mi-e dor. Fac comparaţii prosteşti cu fiecare ocazie ivită.

De exemplu, acum vreau un weekend la ţară. Să mă trezesc din cântatul cocoşului, nu din zgomotul roţilor de tramvai pe şină. Vreau să simt miros de praf doar când începe să plouă, nu să simt miros de ploaie prin aer îmbâcsit de praf. Vreau să stau întins în iarbă lângă pădure, nu într-un parc lângă o stradă în curs de asfaltare. Să aud foşnetul frunzelor, nu claxoane şi zgomot de cauciuc pe asfalt. Să beau apă rece direct din fântână, nu apă sălcie dintr-o sticlă de plastic ţinută la frigider. Să mănânc capşuni din gradină, nu chestiile alea turceşti roşii şi fără gust din supermarket numite de ei căpşuni.

De ce mă feream tot timpul de tot ce înseamnă “la ţară” ?

Sunt conştient că peste câţiva ani o să-mi fie dor şi de chestiile pe care le trăiesc acum. Asta e firea omului şi evoluţia tehnologică. Poate pe viitor o să-mi fie dor să mănânc. Poate hrănirea se va face prin nişte fiole care conţin toate nutrimentele necesare. O doză în venă dimineaţa, înainte de a pleca de acasă şi eşti în priză toată ziua. Atunci ce o să mă mai gândesc ? “Vreau să mănânc o farfurie cu cartofi prăjiţi, nu să-mi bag în venă soluţia asta infectă..“.

Aş vrea să mă reîntorc în copilărie, cu gândirea de acum, să mă bucur de ea din plin.