Blogul lui Buzera

Menţinându-mă pe subiect, scriu încă un post despre Michael Jackson. Şi probabil ultimul. Nu promit. Vreau să fac lumină în acest caz, să spun adevărul, aşa cum e văzut de mine, evident. Asta aşa, să demonstrez că pot şi eu să aberez, nu numai presa.

Ultimele ore din viaţa artistului eu le văd cam aşa:

• 24.06.2009

Michael Jackson era la repetiţii pentru turneul ce avea să îl ţină prin lume. Slăbit fiind şi cu frica în sânge că bolile ce credea că le are aveau să-i întrerupă marele turneu, îşi lua cu grijă şi punctualitate maximă cele 29 de pastile diferite, plus complexul de vitamine şi minerale creat de doctorul Conrad Murray special pentru el. În mijlocul unui moonwalk făcut cu tot devotamentul dă cu ochii de ceasul din peretele platoului şi vede că au trecut deja 43 de secunde de la fix, când trebuia să ia pastilele. Încearcă să grăbească momentul, dar se împiedică de cablul ventilatorului ce-l avea în faţă pentru a-i flutura părul şi se loveşte cu toracele de braţul macaralei pe care stătea camera de filmat.“Vai, băga-mi-aş.. cred că tocmai mi-am rupt o coastă. Şi mă doare groaznic. Voi mări cu 1 mg doza de Diprivan astăzi, să-mi pot continua repetiţiile.“, s-a gândit Michael în timp ce se îndrepta glonţ spre dulapul unde avea sacoşa cu medicamente. Le ia grăbit pe toate şi revine la repetiţii. Constată cu uimire că medicamentele şi-au făcut deja efectul şi se simte excelent. La final, uitându-se pe înregistrări, observă că toate momentele au fost impecabil realizate.

“- Excelent ! Bă, unde mi-e telefonul ?“, a strigat Michael, căutându-şi telefonul să anunţe copiii că o să ajungă acasă în curând. Se simţea extenuat.

“- E aici pe pervaz !!“, se aude o voce din camera alăturată. Michael ia telefonul şi formeaza numărul pe care îl ştia pe din-afară.

“- HEEI, Priiince ! Peace, tată! Ce faci ? Vezi că tati o să ajungă acasă, te iubeeesc !” şi întrerupe apelul după mai puţin de 20 de secunde. “17 secunde! WOW! Eficient în comunicare !“, îşi spuse el. Îşi ia bagajul, cheamă şoferul şi pleacă spre casă. Era slăbit şi foarte obosit după o zi de repetiţii. Trece pe la chioşcul de ziare din colţ şi cumpără ultimele 2 reviste IKEA să îşi faca idee despre cum ar vrea să arate camera lui din Neverland, după ce o să recumpere complexul cu banii făcuţi din turneu. Ajunge lângă scară unde privirea îi e atrasă de centrul de închiriat DVDuri. Se gândeşte să-i facă o surpriză lui Conrad şi să-i propună vizionarea unui film. Plăcându-i suspansul, se aruncă direct pe raftul unde stătea un DVD de pe carcasa căruia picaseră hârtiile de prezentare a conţinutului. Urcă cu greu cele 4 trepte de la scara blocului şi se sprijină cu toată greutatea în butonul liftului. Era atât de linişte ! Ajunge în casă, unde era beznă totală.

“- Conrad ! Prince !! unde sunteţi ? Katherine !! Blankeeeet !“. O lumină slabă se aprinde şi sar toţi de după canapea.

“- SURPRIZĂĂĂĂĂĂ !!! ” ţipă toţi în cor. Michael e prea obosit să mai reacţioneze.

“- Am un DVD belea, doctore ! Ne vedem peste jumătate de oră în living !” zice Michael şi se îndreaptă spre camera lui să-şi tragă sufletul. Se pune în mijlocul patului, înşiră în jurul lui revistele IKEA şi toate pliantele cu oferte şi se apucă să le studieze.

În tot acest timp, doctorul Conrad Murray, ştiind că Michael Jackson obişnuieşte să îşi sperie copiii prefăcându-se mort, se gândeşte să-i facă o farsă, văzându-l cu DVDul pe care nu scria nimic în mână. Aşteaptă momentul în care copiii au adormit, ia telefonul mobil şi se închide în baia cea mai îndepărtată de camera lui Michael. Formează numărul de fix şi aşteaptă. În cameră, Michael era înconjurat de reviste. Telefonul sună.

“- Dr. Conrad !! sună telefonul.. poţi să răspunzi tu te rog ?” strigă Michael. Fară niciun răspuns însă.. Doctorul auzea, dar nu zicea nimic. Michael dă revistele la o parte şi merge spre telefon. Răspunde şi o voce răguşită şi înconjurată de ecou spune în şoaptă :

“- Ai luat DVD-ul . O să mori în 12 ore ! HAAHAHAHAHAA“. Si apelul se încheie la fel de brusc cum a început. Se uită la ceas. 02:26. Iese pe hol, aruncă o privire lungă de o parte şi de alta a lui. Doctorul apucase să ajungă în living.

“- Gata, Michael ? ai venit cu DVDul ?“, întreabă doctorul, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Michael, puţin şocat, încearcă să nu ia în seamă acel eveniment. Ia DVDul, porneşte sistemul home cinema şi se aşează confortabil pe canapeaua din piele întoarsă.

“- WAAAW !! Looney Tunes, Michael ?!“, întreabă doctorul mirat de DVDul cu care Michael venise acasă.

“- L-am luat de jos fără să mă uit la el. Am vrut să fie surpriză. A ieşit un mare căcat. În fine, ne băgăm la nani ?” întreabă Michael Jackson dezamăgit. Fără niciun răspuns din partea doctorului, se ridică şi merge încet spre camera lui. Era chinuit la gândul telefonului anonim. Încercă din răsputeri să nu-i dea importanţă. Se aşează în pat şi deşi era foarte obosit, nu poate să adoarmă în următoarele 2 ore. Parcă îl framânta ceva. Pune mâna pe plasa cu pastile şi caută un somnifer. Îşi aduce aminte că nu mâncase nimic toată ziua şi se gândeşte că e prea periculos să ia şi somniferul pe stomacul gol. Merge la frigider si îşi pune un pahar cu lapte. Cu ultimele 2 înghiţituri ia somniferul. În următoarele 5 minute pică într-un somn profund.

• 25.06.2009

Ora 13. Michael Jackson se trezeşte din zgomotul copiilor care se joacă pe hol. Doctorul Conrad aţipise în living uitându-se la un documentar pe National Geografic. Ameţit, ia paharul cu apă de pe noptieră şi ia o înghiţitură. O durere îi străbate toracele. Îşi aduce aminte de căzătura de seara trecută, de la repetiţii. “Ptu ! ştiam că n-o să-mi treacă. Acum trebuie să iau iar un Diprivan, să nu fiu terminat toată ziua ! îl iau înainte de celelalte.“, se gândeşte el şi aruncă pe gât pastila pregătită de seara pe noptieră. Se aşează din nou în pat şi se uită pe tavan. După 10 minute, îşi face curaj şi se ridică. Durerea de la coaste dispăruse. “VIVA DIPRIVAN !“, îşi spune Michael, fericit fiind că se poate ridica să-şi ia şi celelalte pastile. Ajunge în living.

“- Bă, eşti prost ? Tu vezi ce fac copiii ăia pe hol ?“, îl întreabă pe doctor trezindu-l cu un cot în umăr. Doctorul se întoarce şi o vede pe Katherine îndreptându-se hotărâtă cu paletele de la mixer spre priză.

“- AOLEEU ! Katherine, nu !!“, strigă doctorul cu toată puterea şi fuge spre fată. Ajunge la timp şi evită un moment neplăcut. Lui Michael însă îi zboară gândul la apelul telefonic de seara trecută. Se uita la televizor, dar se gândea la apel. Doctorul Conrad schimbă obsesiv canalele. Ajunge şi la CNN unde, în dreapta jos era afişată ora. Nu stă decât o fracţiune de secundă până să schimbe canalul, dar lui Michael îi ramâne întipărită în minte ora. 14:03. Are un flashback “…o să mori în 12 ore…” şi imaginea ceasului cu ora 02:26. Inima începe să-i bată cu putere. Nu zice însă nimic. Simte o înţepătură puternică la coastă. Primul lucru la care se gândeşte e Diprivan. Merge în cameră şi începe să scotocească prin plasă după flacon. Îl găseşte şi mai ia o pastilă, apoi se întinde în pat. Nu era ceva neobisnuit să ia două Diprivan la interval aşa mic de timp. Gândul îi era tot la apel. Aţipeşte pentru câteva minute, dar somnul îi e întrerupt de telefonul fix. Michael, buimac şi cu gândul la apel, se trezeşte cu ochii aţintiţi spre ceas. 14:26. Rosteşte un “VAAAAI !!” instinctual, cu voce necontrolat de puternică. Picioarele îi tremură. Nu-şi mai găseşte puterea să strige la doctor. Paranoia se înstalează. Simte din nou o înţepătură în piept. De data asta nu mai era de la coastă. Se întinde în pat. Respiră din ce în ce mai greu. Inima îi bate tare în timp ce priveste ceasul, care parcă rămăsese blocat la 14:26. Apoi linişte.

Telefonul continuă să sune. Conrad ridică receptorul. Erau organizatorii repetiţiilor, care voiau să-i spună lui Michael că s-a schimbat ora. Conrad notează, apoi închide telefonul. Îşi aduce însă aminte de acel “VAAAAI !!” auzit din camera alăturată şi merge acolo să vadă ce se întâmplă. Copiii îl urmează. Îl găsesc pe Michael Jackson întins în pat.

“- Hai să nu-l lăsăm să ne păcălească din nou !” spune în şoaptă Conrad Murray uitându-se pe rând la fiecare copil. Puştii îl priveau cu ochi mari, derutaţi, neştiind dacă să se sperie de Michael întins sau să-l asculte pe doctor. Se retrag în living cu doctorul şi îşi scot toate piesele Lego. Nu mâncaseră nimic până la ora 14, în schimb stăteau fiecare cu cutia de Timbark lângă ei, luând câte o gură mare la fiecare 2-3 minute. Doctorul îşi reia locul în canapea şi trece din nou la butonat telecomanda. “Fiţi-ai dracu voi cu publicitatea voastră cu tot !“, gândeşte cu voce semi-tare. Copiii se opresc din construit Lego şi se uită la el. Găseşte pe National Geografic partea a doua din documentarul la care se uita. “PTUSHNAAAAA!!! BLAAAH !“, îşi zice în sinea lui. Următoarele 40 de minute le-a petrecut la documentar. Apoi, îşi aduce aminte de Michael şi merge în cameră. Îl găseşte în aceeaşi poziţie.

“- Michael !!” ţipă mişcându-l de umăr. Nimic însă. Doctorul îşi dă seama că ceva nu e în ordine şi aleargă spre uşa de la intrare să ceară ajutor. Deşi stătea de mai bine de 2 ani acolo, nu ştia cu exactitate adresa şi nu ştia unde să cheme o ambulanţă. Iese din casă lăsând uşa deschisă. Copiii vin curioşi spre hol. Aruncă o privire în camera lui Michael Jackson şi îl găsesc întins în pat, fix în aceeaşi poziţie cum îl văzuseră cu 50 de minute în urmă. Îşi aduc aminte că doctorul le-a zis că îi pacaleşte, ridică din umeri şi pleacă înapoi la piesele lor de Lego, ignorând uşa de la intrare care era deschisă şi zgomotele din scara blocului.

În cele din urmă, Conrad Murray intră cu un paramedic în camera lui Michael. Apoi, încă 2 paramedici cu o targă şi unul cu un aparat electric de resuscitare şi un tub de oxigen. Încearcă 2-3 manevre la faţa locului.

Rezultat: Puls zero. Îl conectează la aparate şi se grăbesc să-l transporte la UCLA Medical Center.

…restul ştim cu toţii din presă …