Ştiu ce vreau. Ştiu ce e perfect pe căldurile astea în care zace tot Bucureştiul. O noapte pe plajă, la mare. Una, nu mai multe. Să mă ghidez strict după soare. Să ajung acolo fix după apus şi să plec fix după răsărit. Fără telefoane, laptop, fără nimic. Rupt de toată lumea. Să mă trezesc dimineaţa pe burtă, cu jumătate de faţă în nisip şi picioarele fluturând în valuri, să mă ridic şi să las briza să-mi scuture nisipul de pe obraz. Să simt adierea sărată în păr, pe piele şi printre haine. Să găsesc în buzunar şifonată ultima ţigară şi un singur chibrit în cutie şi să ma chinui să găsesc poziţia ideală pentru ca briza să nu mi-l stingă. Sa fiu doar eu, nisipul umed, cerul, marea şi ţigara din care nici nu se vede că iese fum. Doar se înteţeşte mocnit la adierile mai puternice. Să văd tot răsăritul în timp ce arde ţigara şi să mă fac dispărut înainte ca soarele să înceapă să dogorească. Să păcălesc natura. Un fel de “v-aţi ascunselea” cu soarele..
Asta vreau ! Asta ar fi perfect !
“one mississippi, two mississippi, three mississippi…
cine nu-i gata l-am luat cu lopata !”
haha.. a ajuns din nou la mine commentu` asta ?