Blogul lui Buzera

Restanţe, restanţe, restanţe…

..am, şi nu-i de bine. Dacă ştii cât fac 4+7, atunci ştii şi câte restanţe am eu. Aş învăţa şi nu ştiu de unde să încep. HAHA ! ..mint. Nu aş învăţa.

A început sesiunea specială ! …specială pentru mine cel puţin, pentru că a fost un an de criză în care nimeni nu a mai acordat credite. Nici măcar Universitatea. Şi uite aşa am rămas cu 26, minimum pentru promovare fiind 30.

Am pus piciorul în prag şi m-am zbătut cât am putut. Şi anume:

Am luat nişte modele de subiecte azi, de exemplu, de la colegii de facultate (cărora vreau să le şi mulţumesc pe această cale). Răsfoiesc, încerc să citesc ceva. Numele materiei: “Limbaje Formale şi Automate“. Citesc data, ajung la titlu care sună astfel : “Forma normală Chomsky“. Ignor vrând-nevrând, pentru a nu mă demoraliza din start. Rândul 2 începe în felul următor : “Orice gramatică independentă de context [...]“. Reacţie spontană: “WHAT THE FUCK ?!“. Bag de seama că eu sunt cel independent de context, nu gramatica. Eh, nu chiar independent de el. Eu şi contextul suntem paraleli. Arunc fugitiv un ochi prin foile pline de Epsilon, Delta, Gama şi alte chestii care mai de care mai ciudate. Mă trece un fior de împăcare cu gândul că mai sunt 10 examene care se pot lua.

Încerc altfel. Iau o foaie să notez câte ceva. Nu pot, însă, pentru că sunt distras de priveliştea haioasă formată de arătătorul meu de la mâna dreaptă deasupra unui pix. Următoarele 10 minute mă străduiesc să-mi aduc aminte care a fost ultima dată când am ţinut un pix în mână (excluzând cererea de înscriere în restanţe, scrisă cu litere de tipar şi semnată cu amprenta), dar fără succes. Cel mai probabil sesiunea trecută. Mă întristez, începe să mă doară capul şi îmi iau o binemeritată pauză.

E 4 dimineaţa, la 11 dau examenul, dar nu mă stresez, sunt încă în pauză…