Day: Wednesday, October 21, 2009

Ubuntu – Windows 1:0

Posted by – 21 October, 2009

ubuntu-windows

Cam greu acum, la început, dar sunt sigur că o să mă obişnuiesc repede.

A început cu o mică eroare, a continuat cu nişte update-uri şi în final cu un WINDOWS IS NOT GENUINE. Ştiu, era şi altă soluţie la problema asta, în afară de reinstalarea sistemului de operare, dar m-am săturat. O dată la 3 luni caută iar crack, schimbă iar înregistrările din registry, restart, restart, restart după fiecare pas. Voiam un sistem de operare robust. Un sistem de operare care nu ştie ce e ăla restart la instalarea unui soft, decât dacă acel soft se numeşte kernel. Voiam viteză şi stabilitate. Şi, de ce nu, toate astea gratuit. Le-am găsit în pe toate, plus multe alte chestii de care habar nu aveam că pot exista. Sistem de operare 100% customizabil. De la interfaţă până la procese. Iar în spatele lui, în legătură directă stau peste 25000 de pachete cu softuri în continuă dezvoltare, unite de un manager de pachete care calculează automat dependenţa unora faţă de altele şi le uneşte astfel încât în final să-ţi instaleze aplicaţia dorită. Nu mai cauţi în trackere sau în oDC.

O singură problemă am avut: placa de reţea wireless. Am înlocuit-o într-un final cu un adaptor wireless USB. Totul merge perfect !

Am ataşat aici şi un screenshot.

VN:F [1.9.13_1145]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)