După o perioadă relativ lungă de somn puţin (3-4 ore pe noapte), revin încet-încet la normalitate. Bine, normalitatea e o chestie relativă. Spun asta pentru că un lucru normal la mine era să adorm dimineaţa şi să mă trezesc la prânz.
Nu, n-am pus piciorul in prag din senin, nu a fost o hotărâre pe moment. Doar că am demarat nişte proiecte care se desfăşoară în mare parte dimineaţa. FOARTE dimineaţa gen. Adică implică o trezire pe la un 6, 6:30. Şi aşa se explică băgatul meu la somn la 19, 20.
Şi nu e vorba că-mi place atât de mult somnul cât perioada imediat următoare trezirii. Când ai mintea clară, eventual puţin pătată de visul ce tocmai l-ai avut. Şi îţi dă libertate să te gândeşti la orice vrei tu exclusiv, înainte de claxoane, ore întregi state în trafic, înjurături şi altele de genul ăsta. Te trezeşti odihnit după multe ore de somn, cu bateriile încărcate şi pregătit să iei în piept ziua ce-ţi stă în faţă. Nu mai eşti iritat, îţi găseşti altfel cuvintele, îţi păstrezi altfel ideile, îţi gestionezi altfel timpul.
Parcă nici traficul greu al Bucureştiului nu mă mai supără cum mă supăra odată. Am învăţat să nu mă grăbesc. Majoritatea întârzierilor mele sunt cauzate de somn sau de efectele secundare ale lipsei lui. Şi de aici şi graba, nervii din trafic, mersul pe liniile de tramvai.. nu tocmai un mod plăcut de a-ţi începe ziua. Toate pentru a dormi cât mai mult dimineaţa.
Dacă pleci din timp de acasă, chiar şi două ore în aglomeraţie sunt un timp câştigat. Asta dacă nu le pierzi înjurând şi smulgându-ţi părul din cap, ci îndreptându-ţi atenţia spre ceva constructiv sau spre o amintire plăcută, ascultând o melodie, relaxându-te.
Încercaţi să adăugaţi 2 ore somnului vostru zilnic, iar după o săptămână trageţi linie şi vedeti dacă e un timp câştigat sau pierdut. Pot să garantez că în majoritatea cazurilor sunt 2 ore câştigate. Între a lucra 6 ore odihnit sau 8 obosit, tind să cred că productivitatea e mai mare în primul caz.
Spor la… somn !
