Blogul lui Buzera

Ideea era să scriu ceva despre toată harababura de zilele trecute, cu ocazia sărbătorilor. O să mă abat totuşi puţin de la subiect pentru a-mi justifica într-un fel sau altul absenţa mea de pe blog în ultima lună. Probleme mici şi enervante cu serverul pe care am hostat blogul, la sensul ca nu-i plăcea până zilele trecute adresa mea IP de acasă. Şi cum prin alte părţi (birou, prieteni & stuff) nu prea am timp să scriu ceva, am lăsat-o de o parte. Văd că totul a revenit la normal şi sper să rămâna aşa.

Bun, ziceam de sărbătorile astea care m-au disperat. Nu sunt eu tocmai unul din cei mai religioşi oameni şi probabil din cauza asta nu înţeleg mai nimic din ce se întâmplă la manifestaţii de genul. Să fac un scurt rezumat:

• 1 săptămână de trafic paralizat în toată ţara (pentru asta nu-i de vină saracu’ Iisus că a înviat, e de vină sistemul că a murit);
• sute de oameni ghiftuiţi căraţi cu ambulanţele la spital. Pe asta chiar nu cred că o să o pot înţelege vreodată. Deh, românul e român;
• milioane de oameni satisfăcuţi deplin că au aprins o lumânare de la bricheta popei;
• zeci de ore de slujbe, liturghii, feştanii, denii, prohoade şi ce or mai face oamenii ăia pe acolo;
• tămâie, multă tămâie !
• rămâne loc de un foarte cuprinzător etc. .

Ce pot să zic, am avut un weekend umplut involuntar de toate cele de mai sus, mai puţin fiind implicată biserica. Nu înţeleg de ce e nevoie de aşa ceva pentru ca oamenii să se simtă bine şi să petreacă. Oricum am văzut câteva grupuri de enoriaşi încălziţi de la sângele Domnului împărţindu-şi în mod sensibil egal pumni şi picioare prin spatele bisericii, deci unde e toata pacea? Ce promovaţi voi de fapt ?

Am trecut pe lângă o biserică unde preotul ţinea un discurs despre creştinismul în sine şi promovarea lui în timp. Am ascultat, de curios, 20 de minute de istorie, fără niciun cuvânt din biblie, fără absolut nicio legătură cu ce se întâmpla de fapt acolo. Şi în tot timpul ăsta, un mănunchi de babe ascultau, că aşa e bine, doar vorbeşte popa.

Într-o ţară ca România, religia rămâne singura modalitate a omului, care abia îşi duce existenţa de pe o zi pe alta, de a se simţi în siguranţă, de a rămâne sănătos, de a fi ferit de deciziile proaste pe care le poate lua. Îmi pare oarecum rău de oamenii dezamagiţi de situaţie, mai ales că aud din ce în ce mai des întrebarea retorică “De ce, Doamne ?!“. Oameni buni, deschideţi ochii larg, gândiţi-vă la deciziile pe care le luaţi şi la activităţile voastre. S-ar putea să fiţi dezamăgiţi să aflaţi că nu sunteţi marionete, că aveţi putere de decizie, că puteţi schimba multe. Dacă e ceva ce poate face minuni, atunci cu siguranţă acel ceva e tehnologia sau psihicul fiecăruia din noi.

Trăieşte-ţi viaţa cum vrei, că oricum e ultima !