Până când? ..nu ştiu, dar tind să cred că acel BUM!! nu a avut loc încă. S-au întâmplat recent nişte chestii care m-au făcut să realizez cât de slabi şi ţiganizabili sunt românii şi cum rămân ei adepţii lipitului banilor pe frunte chiar dacă au incidente neplăcute în localurile de genul.
M-am întâlnit săptămâna trecută cu nişte oameni care mi-au povestit păţania lor cu indienii. Unul din ei, beat probabil (sper !), a vrut să meargă la un local de manele din Bucureşti, că trebuia să se întâlnească acolo cu nişte femei. Deja din prima frază mă zgârie pe creier două lucruri:
- în primul rând, nu te duci la localuri de manele oricât de beat ai fi.
- În al doilea rând, nu stiu ce poţi să vorbeşti cu o fată pe care o întâlneşti acolo. Adică îţi dai seama numai după locaţia ei ce anume caută în viaţă, ce stil de viaţă o atrage şi ce gândire are.
Ok, au ajuns oamenii acolo, s-a iscat un mic scandal, nu mai ştiu ce s-a întâmplat dar au ajuns acasă cu nimic la ei (telefon, bani, ceasuri etc.). M-am bucurat în sinea mea, în speranţa că o să-şi dea seama ce se întâmplă. Nu ştiu dacă a fost aşa.
Bun, sfârşitul săptămânii, Târgu-Jiu. Înţeleg că oraşul e de căcat şi că nu prea ai unde să mergi, dar nu te duci la manele în niciun caz. Mai bine ieşi în faţa blocului la o sticlă de suc şi nişte covrigei. Ah, să facem diferenţa între LĂUTARI şi MANELE. Îmi amintesc că mergeam în liceu la Castrul Roman sau la Vişina, la intrare pe defileu şi erau şi lăutari câteodată. După ce ne dregeam cu câteva carafe era chiar fun. Şi muzică lăutărească, nu răgete de ţigan. Nu ştiu cum e acum.
În fine, să revenim.. La fel, o mână de oameni (~17-18 ani) merg acolo (în parcare la Interex, “club de manele”) nu pentru că le place, ci pentru că nu au unde merge (oh, really ?!). [...] Fast forward (detaliile nu contează) [...] Dimineaţa, supărare mare. Li s-au furat banii. M-am bucurat din nou, deşi oamenii nu au realizat că nu e tocmai ok ambientul acolo şi au dat vina pe soartă. S-a întâmplat ! Se putea întâmpla oriunde. Oh, tu dumnezeule, câte faci !
Să aşteptăm totuşi să le dea viaţa câte o palma (serioasă, nu găinăriile ce s-au întamplat acum) peste faţă. Dacă nici atunci nu se trezeşte nimeni, n-o să ma mai bucur. Promit. Pâna atunci: Oktoberfest, bere nefiltrată şi muzică bună. Şi n-o să-mi fure nimeni nimic, oricât de beat aş fi. True story.
