Ei bine, m-am întors.

Am intrat în ţară ieri, pe la Ostrov, unde era foarte mare aglomeraţie. Nu m-a deranjat statul la coadă, în schimb m-au deranjat gesturile oamenilor şmecheri şi nerăbdători. Se încerca frecvent depăşirea coloanei. Mulţi nu interveneau, fie că nu voiau scandal, fie că nu aveau curaj, fie că nu ajunseseră de mult timp şi aveau nervii fresh. În faţa coloanei însa, lucrurile se schimbau. Un şofer nervos (şi pe bună dreptate) se punea în faţa maşinilor care depăşeau coloana si le obliga să se întoarcă. Mai încercau oamenii să dea explicaţii care mai de care mai haioase, însă fără rezultat. Se întorceau frumos până la urmă. Apoi au urmat momentele care mi-au dat satisfacţie şi speranţă în acelaşi timp.

Îşi face apariţia o maşină clasa limuzină, neagră, geamuri fumurii, care, bineînţeles, nu stă la coadă. Ajunge în faţă, tipul cu pricina coboară din maşină şi blochează din nou trecerea. Se deschid geamurile limuzinei şi … surpriză sau nu.. înăuntru se fac văzuţi trei ţigani şi două ţigănci. Cu fuste cu bani în ele, cu aur în păr, cu tot ce trebuie. Ţigani veritabili. Omul nostru le explică frumos că stam de aproape două ore să trecem şi ca nu e frumos ce fac, ei accelerează, înjură şi toate cele.  Băiatul se pierde puţin cu firea, dă să se dea la o parte, moment în care mai apare încă un tip nervos şi se pun amândoi din nou în faţa maşinii. A mai urmat o serie de înjurături din partea ţiganilor, dar şi încă un val de oameni din celelalte maşini din rând. În total s-au strâns în jur de 30 de oameni în jurul limuzinei. O ţigancă a zis că e diabetică şi “a leşinat”. Spectacol ieftin. A venit un poliţist de frontieră care nu ştia ce să facă. I-au explicat oamenii care e situaţia, timp în care ţiganii au prins un loc liber în faţă şi au încercat sa se urce pe bac. Bacul nu a pornit, i-au obligat sa se dea jos şi să se pună frumos la rând. Alte înjurături, alte leşinuri, alte blesteme. După care nu au avut de ales şi au plecat.

Cât au stat să se ţigănească ar fi trecut jumătate de maşini şi ajungeau la jumătatea rândului, dar ţiganul tot prost rămâne. Au fost obligaţi să stea la toată coada.

Au urmat momente de fericire deplină din partea tuturor participanţilor. Au văzut că se poate. Dacă suntem uniţi şi nu stăm indiferenţi îi putem pune la punct.

Trebuie DOAR să luăm măsuri.